Aceasta este un alt tip de cruce și anume o cruce ridicată de mitropolitul Ungrovlahiei Neofit cu rolul de a fi piatră de hotar. Neofit a fost determinat în gestul său de desele încălcări ale terenurilor și viilor Mitropoliei „de către stareții greci de la  mănăstirea Mihai Vodă”. În urma cercetării în teren, mitropolitul a decis că pe locul unde se găsea puțul Calicilor din str. Cazărmii nr. 49 să fie așezată crucea. Amplasată la 1 septembrie 1741, aceasta avea aspectul unei cruci de mormânt, însă cu o înălțime considerabilă. Despre dimensiunile monumentului avem două rânduri de date: de la Paulin Popescu, care ne dă următoarele dimensiuni: 2,95m x 0,97 x 0,65 x 0,35, la care se adaugă capitelul 0,77 x 0,57 x 0,47 și din lucrarea Inscripţiile medievale ale României care publică următoarele dimensiuni: 403/99 cm. Crucea are hramul Sfinţilor Constantin şi Elena, iar medalionul central are sculptat stema Mitropoliei Ungro-Vlahiei cu cârja arhierească și crucea încrucișate, în partea supreioara fiind mitra arhierească și monogramele mitropolitului așezate în perechi pe verticală: NF. M. V (Neofit Mitropolitul Ungrovlahiei). Este de menționat faptul că litera V este redată în grafia latină deși a fost scrisă la 1742. Regăsim inițialele I. N. T. Io. în partea superioară și Is. Hs. NIKA. așezate pe cele 4 brațe ale crucii, decorate cu ramuri de curpen (Popescu, 1960, p. 1087-1088).

Imediat sub brațul orizontal începe inscripția, conform lucrării Inscripțiile medievale ale României: „N(eo)f(it) m(itropolitul) U(n)g(rovlahiei). Cu vrerea Tatălui și Fiului și a Sf(â)ntului Duh, rădic(a)t u-se-au această cinstită cruce întru cinstirea sf(i)nților marilor împăraț(i) Constantin și Elenii, în zilele preaînălțatului domnului nostru Io Constantin Nicolaie v(oie)v(o)d, cu cheltuiala preasfi(n)țituluilui mitropolit a toată Ungrovlahiia chiriu chir Neofit, pentru că dre(p)t acest loc au fost mai din(ain)te Puțul Calicilor, dup(ă)cum scrie hrisoavele Mit(ropolii). Și dup(ă) vrem(e) astu[pându-să și] împresurându-se [moșia sf(i)ntei Mit(ropolii), acum cu blestem și cu bune mărturii aflându-se s-au rădicat aceasta cinstită cruce, dup(a) hotărârea celor ce au” inscripția continuându-se pe latura stângă a crucii cu caractere de 6,5 cm: „fost rânduiți de do(m)ie în locul acelui puțu, cum arată cartea do(m)nească, ca să nu mai fie de acum înainte înpresurare acestii moși(i) a sf(i)ntei Mitropolii; m(e)s(e)ta sep(tembrie) 1 d(ni), l(ea)t 7250” (Ed. Elian et all, 1965, p. 501). Paulin Popescu dă următoarea traducere a inscripției: „Cu vrerea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh ziditu-s-au această cinstită cruce întru cinstirea Sfinților marilor Împărați Constantin și Elena, în zilele Prea Înălțatului Domnului nostru Io Constantin Nicolae Voevod, cu cheltuiala prea Sfințitului Mitropolit a toată ungro-Vlahia Kiriu Kir, Neofit, pentrucă drept acest loc au fost mai înainte e puțul calicilor, după cum scriu hrisoavele Mitropoliei. Și după vremi ajungând în neștire împreună de obște, s-au întâmplat acum cu blăstăm și cu bune măsuri făcând, de s-au rădicat această cinstită cruce, după hotărârea boiarilor ce au fost (continuă sub brațul stâng) rânduiți de domnie, în locul acelui puț, cu aradicare domnească, ca să nu mai fie de acum înainte împregiurarea ce știm și noi, a Sfintei Mitropolii. mesiță sept. în deni 1, let 7250 (1742)” (Popescu, 1960, p. 1088-1089).

Crucea lui Neofit se găsea în apropierea locului unde fusese crucea lui Alexandru Vodă (posibil Alexandru vodă Mircea) și care a avut ca scop delimitarea proprietății Mănăstirii Mihai Vodă. Este menționată ca reper la 22 august 1662 (7170) atunci când Grigore I. Ghica vodă o menționează în documentul care întărește mănăstirii terenul: „totu locul cu totu dealul, catu au fost mai denainte vreme vii, însă den hotarul Lupeștilor, de unde iaste loculu viilor de lângă mănăstire în josu spre dealu, până în calea Mehedintilor, unde sue calea la cruce a lu Alexandru Vodă cea de piatră”. Delimitarea este reafirmată șapte ani mai târziu într-un document emis de Antonie Vodă. În ancheta pe care Neofit a făcut în teren a pus mahalagii să recunoască vechile repere sub amenințarea unui blestem, astfel că aflăm că în anul 1741 aceasta exista încă dar nu i se mai putea citi inscripția. Crucea se găsea la acea data în vârful dealului și era identificată ca fiind „cea mare”, de unde rezultă că nu era singura cruce din această zonă, așa cum este cazul altei dispărute cruci, a Doamnei Mircioaia. Pe locul unde mahalagii identificau locul crucii la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost ulterior ridicata biserica Spirea Veche  (Cernovodeanu, Vătămanu, 1965, p. 25-39).

Egumenii de la Mănăstirea Mihai Vodă, în încercarea de a-și mări posesiunile, au astupat Puțul Calicilor și au ascuns pietrele de hotar, iar localnicii erau sfătuiți să nu vorbească despre toate acestea. Astfel că atunci când mitropolitul Neofit a descins în teren, s-a văzut nevoit să lanseze un blestem asupra mahalagiilor în vederea aflării adevărului. „Marele blestem” și „groaznica afurisanie” a fost citit în bisericile Albă Postăvari, Arhimandritului, Gorganului și Golescu în primele trei duminici din postul mare și îi avea că adresanți pe cei care știau despre reperele terenurilor puse în discuție dar nu doreau să vorbească. Acțiunea a avut succes, pentru că la sosirea comisiei însărcinate a face lumină în acest caz, mahalagii au identificat reperele: puțul Calicilor (asupat), Gura Văii, Velea Pârcălabul, Drumul Mehedinţilor – descoperit prin vie, iar pietrele de hotar fuseseră folosite la fundațiile caselor sau „se transformaseră în râșnițe de măcinat” (Popescu, 1960, p. 1090).

Crucea lui Neofit, menită a marca hotarul pământului Mitropoliei, la 1847, fiind prea îngropată în pământ, a fost reașezată pe un soclu din beton (Stoicescu, 1961, p. 335). La puțin timp după sosirea pe tronul României, Carol I vede crucea în anul 1867 și dă poruncă să fie restaurată (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/crucea-semn-de-recunostinta-si-neuitare-151957.html accesat la 09.09.2022). În anul 1948 crucea a fost dusă la Palatul Mogoșoaia, de unde a fost readusă în București în anul 1993 când a fost pusă în Piața Brătianu, fiind principala cruce în cadrul monumentului dedicat eroilor Revoluției de Decembrie 1989 (Buiumaci, 2020, p. 360) căpătând o simbolistică nouă, fiind principala cruce din locul de comemorare în fiecare final de decembrie, al celor care au luptat împotriva comunismului și care au murit în 1989 pentru răsturnarea acestui regim criminal.