Crucea mineriadelor 1990-1991

Crucea ridicată în amintirea victimelor mineriadelor din 1990-1991, este o cruce din beton placată cu marmură albă cu irizaţii albastre. În centrul, la răscrucea braţelor are o placă cu înscrisul: „În memoria Victimelor Mineriadelor 13-15 iunie 1990”. Este de tip latin şi are soclu din beton placat cu acelaşi tip de marmură. Crucea a fost ridicata la 13 iunie 2008, la capătul dinspre trotuar al platoului din fața Teatrului Național de către Asociația Victimelor Mineriadei. Crucea, înaltă de 2,7 metri, a fost mutată în decembrie 2010 câțiva metri mai la sud pentru a face loc amplasării ansamblului Caragialina realizat de către sculptorul Ioan Bolborea.