Expoziția „Mesaje săpate în piatră” la Muzeul Brăilei „Carol I”

Expoziția „Mesaje săpate în piatră” la Muzeul Brăilei „Carol I”

Vineri, 18 octombrie 2024 a avut loc la Casa Alexiu vernisajul expoziției tematice „Mesaje săpate în piatră”, organizată de Muzeul Brăilei „Carol I” şi Muzeul Municipiului București.

Expoziția este parte a proiectului „Mesaje săpate în piatră – digitizarea crucilor din piatră din București”, un proiect realizat de Muzeul Municipiului București, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Patrimoniul istorico-cultural pe care îl deține Bucureștiul este unul pe cât de vast pe atât de necunoscut. Un segment al acestui patrimoniu îl reprezintă crucile din piatră, monumente care transmit în timp un mesaj. Bucureștiul deține în prezent un important număr de cruci din piatră ale căror importanță este aceea că ne transmit informații despre stilul de viață al orășenilor veacurilor trecute, despre evenimentele la care au fost martori locuitorii săi, așa cum sunt războaiele, epidemiile, conflictele sociale sau cele de natură juridică. Acestea sunt documente epigrafice și au atât caracter religios, în special atunci când era solicitat ajutorul divin al celor pomeniți, cât și laic, atunci când inscripția avea rolul de a consemna o victorie militară, stabilirea unui hotar sau construirea unui edificiu, inscripția fiind, totodată, încadrată unui standard cu caracter religios şi erau făcute la comanda unui domnitor, a unui înalt prelat sau mare dregător, a unui negustor ori a unui breslaș meșteșugar. Au existat situații în care au fost realizate la comanda comunității locale, în special în cazul crucilor de fântână, când membrii comunității își treceau numele pe cruce pentru pomenirea ulterioară, precizează inițiatorii proiectului.

La vernisaj au luat cuvântul conf. univ. dr. Costin Emilian Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, dr. Andreea Mihaela Panait, expert paleografie chirilică, dr. Cezar Petre Buiumaci, muzeograf la Muzeul Municipiului București, curatorul expoziţiei și Dorina Gabriela Cloşcă, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I”.